De ce au divorțat Iulia și Mihai Albu, de fapt. Concurenta de la America Express, despre adevăratul motiv care a dus la separare

13 12. 2023, 09:30

Iulia și Mihai Albu s-au despărţit în urmă cu 10 ani, iar de atunci cei doi au fost implicaţi în mai multe scandaluri. În urmă cu ceva timp, concurenta de la America Express a vorbit în cadrul unui interviu despre adevăratele motive ale divorţului. Iată ce a declarat. 

Iulia Albu (42 de ani) și Mihai Albu (61 de ani) au fost căsătoriți 9 ani de zile, din anul 2004, până în 2013. Au decis să o ia pe drumuri separate, fără negocieri şi alte neînţelegeri. O lungă perioadă cei doi nu au dispărut din atenţia publicului deoarece au avut mereu ceva să îşi reproşeze.

Mihai şi Iulia Albu pe vremea când formau un cuplu

De ce au divorțat Iulia Albu și Mihai Albu

Invitată în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruţă în urmă cu ceva timp, criticul de modă a explicat faptul că incompatibilitatea a fost unul dintre motivele care au determinat-o să pună punct căsniciei.

„Noi am divorțat amiabil, la notar. Nu am avut discuții, nu am avut negocieri. E așa de greu să dai un verdict despre ceea ce nu merge într-o relație. Cred că nu eram compatibili, asta este simplul adevăr. Și în momentul în care nu ești compatibil cu persoana de lângă tine nu poți să construiești ceva pentru totdeauna”a spus Iulia Albu. 

Surpriza cea mai mare a fost în momentul în care Iulia a mărturisit că se gândise deja de doi ani să facă pasul spre separare. Soţul său a fost însă, cel care a declarat public că nu mai vrea să fie căsătorit la vremea respectivă.

„Am avut și lucruri în comun, doar că compatibilitatea noastră nu a fost până la capăt. Nu aveam interese comune. Cu doi ani înainte de divorț mi-am dat seama că nu putem să continuăm. Dar, a fost un divorț amiabil, nu a fost scandal. Am ieșit împreună de mână de la notar”, a explicat vedeta.

„Adevărul este că eu am fost foarte împăcată cu această decizie. Nu eu am luat decizia să divorțăm. La momentul respectiv, el a fost cel care a ieșit în presă și a spus „Nu mai pot să fiu căsătorit, doresc să divorțez”, că și eu îmi doream lucrul ăsta este foarte adevărat.

Probabil că ar mai fi trecut încă jumătate de an, să fie inițiativa mea 100% , dar mi-am dorit și eu acest lucru. De aceea nu am fost în instanță, de aceea nu am negociat”a mai spus Iulia Albu.

Principalul motiv al divorțului

Din punctul său de vedere, Iulia Albu consideră că totul s-a rupt între ea şi fostul soţ în momentul în care a prins aripi și a început să fie din ce în ce mai cunoscută de public. Se pare că notorietatea sa l-a făcut pe Mihai Albu să se schimbe radical.

„Acum dacă încerc să dau un răspuns onest, ar fi faptul că am avut o problemă pe care o au 90% dintre cuplurile din România, bărbatul nu-și dorește o femeie de carieră. Eu am lucrat tot timpul încă din timpul facultății, dar în momentul în care am început să cresc foarte rapid a fost o problemă”, a spus criticul de modă.

Iulia Albu a vorbit și despre momentul în care celebrul designer i-a cerut o parte din cadourile pe care i le-a cumpărat şi pe care i le-a înapoiat fără discuţii: „A dorit, după ce am divorțat, mașina înapoi, pe care mi-o făcuse cadou de ziua mea, i-am dat-o. Mi-a cerut verigheta, i-am dat-o. Nu a fost niciun fel de opoziție din partea mea, absolut nimic”. 

De ce poartă Iulia Albu în continuare numele fostului soţ

Cât despre motivul pentru care încă îi poartă numele, Iulia Albu a explicat: „Măi, să știi că m-am gândit la chestia asta pentru că sunt foarte multe discuții, în general, de ce am păstrat numele, de ce nu am revenit la numele meu. Sincer, aș fi vrut să revin la numele meu, Vochița, un nume foarte frumos. Aș fi putut să-mi iau și un alt nume pentru că poți să faci asta, ar fi putut să mă cheme Iulia Roz Gri, pentru că așa aș fi fost doar eu Iulia Roz Gri”.

„Dar, ca să clarificăm și acest subiect, da, am păstrat acest nume pentru a avea același nume cu Mikaela și nu doar din acest motiv, ci și din încă un motiv, care va face obiectul unei campanii care va fi făcută publică, cel mai probabil, în această toamnă”a spus Iulia.

 

Sursă foto: social media